Retrospectiva Radu Jude | 4 - 7 noiembrie 2021

Între 4 - 7 noiembrie 2021, Cinema ARTA vă invită la Retrospectiva Radu Jude!

Radu Jude este unul dintre cei mai importanți cineaști români contemporani, care se reinventează cu fiecare film, explorând granițele și limitele limbajului cinematografic prin filmele sale; abordează teme/probleme de actualitate ale societății românești, de multe ori subiecte tabu, peliculele sale relevând de multe ori critici sociale și istorice; majoritatea filmelor sale au fost nominalizate la cele mai importante festivaluri internaționale de film, culminând cu câștigarea Ursului de Aur anul acesta - o distincție deosebită pentru istoria filmului românesc contemporan.

Selecția de filme din cadrul Retrospectivei include filme variate din etape diferite ale creației sale: Film pentru prieteni (2011), un film de la începutul carierei sale, un experiment, film psihologic într-un singur personaj; Inimi cicatrizate (2016), un film biografic atipic, inspirat din scrierile și viața lui Max Blecher; Țara moartă (2017), film documentar experimental, care combină materiale de arhivă într-un mod inedit; Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (2018), film de ficțiune care se inspiră din fapte istorice care nu sunt incluse în filele istoriei oficiale; Babardeală cu buclus sau porno balamuc (2021), cea mai recentă peliculă a sa, un film experimental de ficțiune, care explorează concepte și preconcepții ale societății contemporane românești și care i-a adus marea distincție la Berlinale anul acesta.


PROGRAM 

Joi, 4 noiembrie, ora 18:30 - Babardeală cu bucluc sau porno balamuc + Q&A cu Radu Jude 

r: Radu Jude | 2021 | Comedie, Dramă | România, Luxemburg, Republica Cehă, Croația, Elveția, Marea Britanie | 106’ | IM18

Lb: RO | Sub: EN

Cel mai recent film al lui Radu Jude analizează raporturile dintre individ și societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de școală generală pe un site specializat, le provoacă în viața acesteia.

Ursul de Aur la Festivalul Internațional de la Berlin 2021 și propunerea României la Premiile Oscar 2022.

Filmul va fi urmat de un Q&A cu regizorul Radu Jude.


Vineri, 5 noiembrie, ora 18:00 - Film pentru prieteni

r: Radu Jude | 2011 | Comedie, Dramă | România | 60’

Lb: RO | Sub: EN

Într-un moment de criză, un bărbat înregistrează un mesaj video pentru cei apropiați. Gabriel Spahiu interpretează aici rolul unui bărbat care își spune testamentul în fața camerei de filmat, după ce își revarsă supărările pe cei care l-au dezamăgit, și își pune în scenă moartea.



Vineri, 5 noiembrie, ora 19:30 - Țara moartă + Intro de Melinda Blos-Jáni

r: Radu Jude | 2017 | Documentar, Istoric, Război | România | 88’ | AP12

Lb: RO | Sub: EN

Ce arată și ce nu arată o serie de imagini? Filmul este un eseu documentar compus din mai mult de 500 de fotografii dintre cele peste 8.500 ale colecției Costică Acsinte, texte de Emil Dorian și fragmente din coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii ’30-’40. În fricțiunea dintre imagine, sunet și text, Radu Jude încearcă să restituie imaginea unuia dintre cele mai sfâșietoare episoade din istoria țării: Holocaustul din România.

Melinda Blos-Jáni este lector universitar la Universitatea  Sapientia și cercetătoare. Domenii de cercetare: Istoria filmului mut și filmul mut în cultura cinematografică contemporană. Film documentar, film autobiografic. Arhiva și reutilizarea materialelor de arhivă în filmul contemporan. Istoria filmului de amator din Transilvania.


Sâmbătă, 6 noiembrie, ora 18:30 - Inimi cicatrizate + Intro de Lucian Teodor Rus

r: Radu Jude | 2016 | Dramă | România, Germania, Belgia, Franța | 141’ | N15

Lb: RO | Sub: EN

1937. Emanuel, un tînăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării. Adaptare liberă după opera literară a lui M. Blecher.

Lucian Teodor Rus, protagonistul Inimi cicatrizate, este actor, absolvent UNATC și colaborator Reactor de creație și experiment.


Duminică 07.11, ora 16:30 - Babardeală cu bucluc sau porno balamuc 

r: Radu Jude | 2021 | Comedie, Dramă | România, Luxemburg, Republica Cehă, Croația, Elveția, Marea Britanie | 106’ | IM18

Lb: RO | Sub: EN

Duminică 07.11, ora 18:30 - Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari 

r: Radu Jude | 2018 | Comedie, Dramă | România, Germania, Bulgaria, Franța, Republica Cehă | 140’ | N15

Lb: RO | Sub: EN

Filmul o urmărește pe o tânără regizoare de teatru care încearcă să pună în scenă o reconstituire exactă a masacrului de la Odessa în ciuda încercării autorităților municipale de a o cenzura.

Globul de Cristal și Premiul Label Europa Cinemas la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary.


Biletele sunt disponibile pe www.cinema-arta.ro